Una festa di giardinu ottomanu, cù pueta, invitatu è vinificatore; da u XVImu seculu Dîvân-ı Bâkî
A puesia di Divan ottomane era una forma d'arti altamente ritualizzata è simbolica. De la poésie persane qui l'a largement inspirée, il a hérité d'une richesse de symboles dont les significations et leurs interrelations, toutes deux de similitude (مراعات نظير). mura'ât-i nazîr / vestiti cuincidenza) è l'opposizione (تضاد tezâd) - eranu più o menu prescritti. Esempii di simboli prevalenti chì, in una certa misura, s'opponenu l'un à l'altru include, frà altri:
- u rossignol (بلبل rossignol) - a rosa (ﮔل rosa)
- u mondu (جهان universu; Alam 'âlem) - u rosegarden (ﮔﻠﺴﺘﺎن Gulistan; Gulshan Gulshan)
- l'ascète (زاهد asceticu) - u dervisu (درويش derviscu)
Cum'è l'opposizioni di "l'asceticu" è "u dervish" suggerisce, a puesia di Divan - assai cum'è a puesia populari turca - hè stata assai influenzata da u pensamentu sufi. Una di e caratteristiche primarie di a puesia di Divan, in ogni modu, cum'è a puesia persiana prima, era u so mischju di l'elementu misticu Sufi cù un elementu prufanu è ancu eroticu. Cusì, l'accoppiamentu di "u rossignol" è "a rosa" suggerisce simultaneamente dui rilazioni diffirenti:
- a relazione trà l'amante fervente ("u rossignol") è l'amata inconstante ("a rosa")
- a relazione trà l'individuu praticante Sufi (chì hè spessu carattarizatu in u Sufismu cum'è amante) è Diu (chì hè cunsideratu l'ultima fonte è l'ughjettu di l'amore)
In listessu modu, "u mondu" si riferisce simultaneamente à u mondu fisicu è à stu mondu fisicu cunzidiratu cum'è a dimora di u dulore è di l'impermanenza, mentri "u rosegarden" si riferisce simultaneamente à un giardinu literale è à u giardinu di u Paradisu. "U rossignol", o l'amante sofferente, hè spessu vistu cum'è situatu - sia littiralmente sia figurativamente - in "u mondu", mentre chì "a rosula", o amata, hè vistu cum'è essendu in "u rosegarden".
A puesia di Divan hè stata cumposta per mezu di a giustapposizione constante di parechje tali imagine in un strettu quadru metricu, permettendu cusì à emergere numerosi significati potenziali. Un brevi esempiu hè a seguente linea di verse, o misra (مصراع), par le juge et poète du XVIIIe siècle Hayatî Efendi :
- Nantu à u fiore, l'odore di i fiori hè cum'è prucedimentu
- Bir gül mü var bu gülşen-i 'âlemde hârsız[6]
- ("Ci hè una rosula, in stu mondu di rosegarden, manca di spine?")
Quì, u rossignol hè solu implicatu (cum'è u pueta / amante), mentre chì a rosula, o amata, hè dimustrata per esse capace di inflighje dolore cù e so spine (خار). hâr). U mondu, com'è u risultatu, hè vistu cum'è aspetti pusitivi (hè un rosegarden, è cusì analogu à u giardinu di u Paradisu) è aspetti negativi (hè un rosegarden pienu di spine, è cusì sfarente à u giardinu di u Paradisu) .
In quantu à u sviluppu di a puesia di Divan nantu à i più di 500 anni di a so esistenza, chì hè - cum'è l'ottomanista Walter G. Andrews signala - un studiu sempre in a so zitiddina;[7] i muvimenti è i periodi chjaramente definiti ùn sò ancu stati decisi. Au début de l'histoire de la tradition, l'influence perse était très forte, mais elle fut quelque peu atténuée grâce à l'influence de poètes comme l'Azerbaïdjanais Nesîmî (?–1417?) et l'Uyghur Ali Şîr Nevâî (1441–1501), tous deux. offriva forti argumenti per u statutu pueticu di e lingue turche in contru à u persianu assai veneratu. In parte per via di tali argumenti, a puesia di Divan in u so periodu più forte - da u XVImu à u XVIIImu seculu - hè vinutu à vede un equilibriu unicu di elementi persiani è turchi, finu à chì l'influenza persiana hà cuminciatu à predominà novu à u principiu di u XIX seculu.
Poeti turchi, (ottomani è Chagatay), ancu s'ellu anu inspiratu è influenzatu da a puesia classica persiana, saria un ghjudiziu superficiale di cunsiderà i primi cum'è imitatori cecu di i secondi, cum'è spessu si faci. Un vocabulariu limitatu è una tecnica cumuna, è u stessu mondu di l'imaghjini è u sughjettu basatu principarmenti nantu à e fonti islamiche eranu spartuti da tutti i pueti di a literatura islamica.[8]
Malgradu a mancanza di certezza riguardu à i muvimenti stilistici è i periodi di a puesia di Divan, però, certi stili assai diffirenti sò abbastanza chjaru, è pò esse vistu cum'è esemplificati da certi pueti:
Fuzûlî (1483?–1556), un pueta Divan di origine turkmena
- Fuzûlî (1483?–1556); un poète unique qui écrivait avec la même habileté en turc ottoman, en persan et en arabe, et qui devint aussi influent en persan que dans la poésie du divan.
- Bâkî (1526–1600); un pueta di grande putenza retorica è suttilità linguistica chì a so abilità in l'usu di i tropi pre-stabiliti di a tradizione di Divan hè abbastanza rapprisentativu di a puesia à l'epica di Süleyman u Magnificu.
- Nef'î (1570 ?–1635); un pueta cunsideratu u maestru di u casu (una spezia di panegyric), in più di esse cunnisciutu per i so puemi aspramente satirici, chì anu purtatu à a so esecuzione.
- Nâbî (1642–1712); un pueta chì hà scrittu una quantità di puemi orientati suciali critichi di u periodu di stagnazione di a storia ottomana
- Nedîm (1681 ?–1730); un pueta rivoluzionariu di l'era Tulipanu di a storia ottomana, chì hà infusu a lingua piuttostu elite è abstrusa di a puisia di Divan cù numerosi elementi più simplici è populisti.
- Şeyh Gâlib (1757–1799); un poète de l'ordre soufi Mevlevî dont l'œuvre est considérée comme l'aboutissement du soi-disant « style indien » très complexe (سبك هندى hindi sebk-i)
A maiò parte di a puisia di Divan era lirica in natura : sia gazellas (chì custituiscenu a maiò parte di u repertoriu di a tradizione), o casus. Ci era, però, altri generi cumuni, in particulare u mesnevi, una spezia di romanza in versi è cusì una varietà di puesia narrativa ; i dui esempii più notevuli di sta forma sò u Leyli vü Majnun(ليلى و مجنون) di Fuzûlî è u Hüsn ü Aşk (حسن و عشق; "Bellezza è Amore") di Şeyh Gâlib.



